Despre noi‎ > ‎STIRI‎ > ‎

Ungureanu a solicitat miniştrilor responsabili finalizarea până la finele lunii a cererilor de rambursare restante pe fonduri UE

postat 12 mar. 2012, 05:41 de Raluca Oanta

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu le-a solicitat luni miniştrilor şi altor oficiali guvernamentali implicaţi în absorbţia fondurilor europene ca până la sfârşitul lunii martie să fie analizate şi finalizate solicitările de rambursare restante, în proiectele pe fonduri UE.

Şeful Guvernului a avut, luni, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru pe tema absorbţiei fondurilor europene.
"Primul-ministru le-a solicitat participanţilor la întâlnire ca până la sfârşitul acestei luni să fie analizate şi finalizate solicitările de rambursare restante, iar termenul de 45 de zile stabilit prin OUG 121/2011 pentru procesarea cererilor de rambursare să fie respectat cu stricteţe pentru a nu mai fi generate alte restanţe", se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

De asemenea, Ungureanu a convocat pentru marţi un comitet interministerial extins pe tema fondurilor europene, cu participarea membrilor cabinetului, a şefilor Autorităţilor de Management, Autorităţii de Certificare şi Plată, Autorităţii naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi celorlalte organisme intermediare implicate în absorbţia fondurilor europene, pentru analizarea măsurilor care se impun pentru accelerarea procesului de absorbţie.

La întâlnirea de luni au participat Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene, Alexandru Nazare, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Bogdan Drăgoi, ministrul Finanţelor Publice, Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei.

De asemenea, au mai fost prezenţi secretarul de stat în ministerul Afacerilor Europene Cătălin Vătafu, Constantin Budulan, membru în Colegiul de conducere al Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Cristina Trăilă, preşedintele ANRMAP, Constanţa Coman, directorul Unităţii pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice.

Știre preluată de la: Agerpres

Comments