Despre noi‎ > ‎STIRI‎ > ‎

Eugen Teodorovici: Lansarea POC 2014-2020, în primul trimestru din 2015

postat 12 feb. 2015, 06:32 de Raluca Oanta   [ actualizat la 12 feb. 2015, 06:32 ]

Lansarea apelurilor aferente Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, inclusiv a ghidurilor finale, va avea loc în primul trimestru al acestui an, a declarat, pentru EuroPunkt, ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici.

Acesta a precizat că, până în prezent, au fost supuse consultării publice cinci ghiduri aferente Axei Prioritare 1 - „Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor a programului”,respectiv: Clustere de inovare, Întreprinderi nou înființate inovatoare, Investiţii pentru departamentele CD ale întreprinderilor, Proiecte CDI pentru spin-off-uri şi start-up-uri inovatoare, Pentru atragerea de personal cu competenţe avansate din străinătate.

“Lansarea apelurilor aferente acestor operațiuni, inclusiv a ghidurilor finale, va avea loc în primul trimestru al acestui an”, a declarat Teodorovici pentru Europunkt.

Cu toate că Programul Operaţional Competitivitate 2020 a fost aprobat de către CE în urmă cu aproape două luni, România nu a lansat încă nicio măsură finanţată prin intermediul acestui program.

Pentru perioada 2014 – 2020, Romania ar putea să primească fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune. Până în prezent, nu a lansat nicio măsură de finanţare şi a obţinut aprobarea doar pentru trei din cele opt programe operaţionale transmise spre avizarea CE.

Comments