Despre noi‎ > ‎STIRI‎ > ‎

Simplificare și transparentizare maximă a procedurilor de achiziție desfașurate de către beneficiarii privați

postat 16 oct. 2013, 08:30 de Marian Stoian

Ministerul Fondurilor Europene se transforma in platforma de anunturi pentru achiziții în cadrul proiectelor cu beeneficiari privati co-finanțate din fonduri eruopene.

Beneficiarii din mediul privat vor derula o procedură simplificată în cazul achiziţiilor de bunuri de peste 30.000 de euro, a celor de servicii cu o valoare cuprinsă în intervalul 30.000-200.000 de euro, respectiv a achiziţiilor de lucrări cu o valoare cuprinsă în intervalul 100.000 – 5.000.000 de euro, ca urmare a abrogării Ordinului de ministru nr. 1.050/2012.

Actul normativ a fost abrogat prin emiterea unui Ordin semnat de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, care va intra în vigoare la data publicării acestuia în Monitorul Oficial. Noul Ordin reglementează procedura simplificată pe care o vor respecta beneficiarii de fonduri europene din sectorul privat.

Potrivit noii proceduri, beneficiarii din mediul privat vor publica anunţurile de achiziţii într-o secţiune a paginii web a Ministerului Fondurilor Europene, www.fonduri-ue.ro, fără a suporta niciun cost.

Apoi, din toate ofertele primite o vor alege pe cea pe care o consideră cea mai bună, argumentând opţiunea făcută prin întocmirea unei note justificative. Dacă nu sunt primite cel puțin trei oferte conforme, procedura se reia. În acest mod va fi respectat principiul transparenţei impus de cerinţele Comisiei Europene. Beneficiarii care nu vor publica anunţurile de achiziţii pe pagina web a Ministerului Fondurilor Europene vor fi sancţionaţi prin aplicarea unei corecţii de 25%. În acelaşi timp, cei care ulterior nu vor publica pe site-ul menţionat numele câştigătorilor selectaţi, vor suporta corecţii de 5%. Prin Ordinul de ministru 1.050/2012 au fost impuse beneficiarilor privaţi proceduri de achiziţie similare cu cele care trebuie respectate de beneficiarii din sectorul public, chiar dacă legislaţia europeană nu conţine astfel de prevederi.

“Beneficiarii din mediul privat cofinanţează proiectele pe care le implementează din resurse proprii şi, din acest motiv, sunt motivaţi să utilizeze eficient resursele pe care le au la dispoziţie”, a explicat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Beneficiarii care la data intrării în vigoare a noului Ordin derulează achiziţii conform vechilor reglementări naţionale pot opta pentru anularea procedurilor de achiziţii si reluarea acestora conform noii proceduri. Autorităţile de Management ale programelor operaţionale au obligaţia ca în termen de cinci zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a noului Ordin, să modifice procedurile şi orice alte reglementări pentru ca acestea să fie conforme cu prevederile Ordinului.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

 

Comments