Despre noi‎ > ‎STIRI‎ > ‎

România și Ungaria: 189 de milioane de euro din fonduri UE pentru cooperare transfrontalieră

postat 9 dec. 2015, 21:15 de Raluca Oanta

Comisia Europeană (CE) a adoptat, miercuri, un nou program Interreg între România și Ungaria, în valoare de 231,8 milioane de euro, din care 189,1 milioane de euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Potrivit Reprezentanţei CE, principalele obiective ale acestui program sunt creșterea ocupării forței de muncă și a mobilității transfrontaliere a acesteia, stimularea unei creșteri economice comune și consolidarea cooperării pentru prevenirea riscurilor naturale. De asemenea, programul vizează regenerarea zonelor rurale și urbane defavorizate și îmbunătățirea serviciilor transfrontaliere de asistență medicală.

Cele șase priorități ale programului sunt:

1.  Protecția comună și utilizarea eficientă a resurselor comune

2.  Îmbunătățirea conectivității în regiunea de frontieră într-un mod inteligent și durabil

3.  Stimularea ocupării forței de muncă și promovarea mobilității transfrontaliere a forței de muncă

4.  Îmbunătățirea serviciilor de asistență medicală

5.  Consolidarea prevenirii și gestionării riscurilor

6.  Promovarea cooperării transfrontaliere între instituții și cetățeni

Regiunile care fac obiectul programului „Interreg V-A România-Ungaria” sunt următoarele: regiunile Hajdú-Bihar, Szabolcs-Szatmár-Bereg, Békés și Csongrád din Ungaria și regiunile Bihor, Satu Mare, Arad și Timiș din România.

Comments