Despre noi‎ > ‎STIRI‎ > ‎

România a ajuns, în primele trei luni din 2012, la un grad de absorbţie a fondurilor europene de 7,46%

postat 2 mai 2012, 23:41 de Raluca Oanta

Mihai-Răzvan Ungureanu, premierul demis, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că România a înregistrat la finele primului trimestru din 2012 un grad de absorbţie a fondurilor europene în creştere, de la 5,55% la 7,46%, în timp ce pentru fondurile destinate sectorului agricultură şi dezvoltare rurală, rata de absorbţie a fost 'mult mai mare'.

'În ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, obiectivul stabilit a fost de a atrage suma de şase miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile, dintre care 3,5 miliarde euro din instrumente structurale, 2,5 miliarde euro din fondurile pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Sper ca viitorul Executiv să menţină această ţintă ambiţioasă. Analiza de la sfârşitul primului trimestru arată că sumele transmise Comisiei Europene spre rambursare au ajuns la 1,67 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 8,69 procente. Sumele efectiv rambursate au fost de 1,43 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 7,46% din alocarea pentru obiectivul Convergenţă. Ştiu că nu este mult, dar împărţiţi şase miliarde la 1,43 miliarde de euro pe care le-am realizat în două luni. Am plecat de la un grad de absorbţie foarte mic, de 5,55%, şi am ajuns la un grad de absorbţie de 7,46%', a spus Ungureanu.

Acesta a menţionat, totodată, că în cazul fondurilor destinate agriculturii şi dezvoltării rurale, rata de absorbţie a fost mai mare şi a apreciat deblocarea plăţilor pentru Programul Operaţional Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane.

'Pentru fondurile destinate sectorului agricultură şi dezvoltare rurală, rata de absorbţie la sfârşitul lui martie 2012 este mult mai mare: pentru Fondul European de Garantare Agricolă - de 52,9%, pentru Fondul European de Agricultură Dezvoltare Rurală - de 32,9%. Şi aceasta doar în primele trei luni ale acestui an. La începutul lunii aprilie, ca urmare a măsurilor întreprinse într-un termen scurt, au fost reluate plăţile de la Comisie pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane /POSDRU/, care fusese întrerupt în ianuarie anul curent. Pentru atingerea acestor obiective, am adoptat o serie de măsuri care se vor reflecta în viitor, în mod sigur, în creşterea gradului de absorbţie. Am adoptat HG-uri pentru setul de măsuri cu impact referitor la accelerarea absorbţiei menite să îmbunătăţească fluxurile financiare, în implementarea proiectelor şi să vină în sprijinul beneficiarilor', a explicat premierul demis.

Mihai-Răzvan Ungureanu a amintit, de asemenea, semnarea a două memorandumuri de înţelegere privind alocarea de sume României, precum şi de solicitarea înaintată Comisiei Europene pentru realocarea a 150 milioane de euro în vederea reabilitării termice a blocurilor.

'Am înaintat solicitarea oficială către Comisia Europeană pentru realocarea sumei de 150 milioane de euro de la Fondul Social European pentru finanţarea în cadrul Programului Operaţional Regional a unei scheme-pilot de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, cu un pronunţat caracter social şi care urma să genereze mii de locuri de muncă pe orizontală. Am încheiat două memorandumuri de înţelegere privind Mecanismul financiar al spaţiului economic european 2009-2014, Mecanismul financiar norvegian 2009-2014, la 21 martie, acest an. În urma acestora, România urmează să beneficieze de o contribuţie financiară totală de 305,95 milioane de euro', a explicat Ungureanu.

Știre preluată de la: Agerpres

Comments