Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, miercuri, că a cerut Ministerului Muncii şi autorităţilor pentru POSDRU şi pentru POSDCA aplicarea unor reguli mult mai severe atât privind eligibilitatea, cât şi orientarea calitativă a cheltuielilor din aceste programe. "Am cerut Ministerului Muncii şi autorităţilor atât pentru POSDRU (Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane - n.r.) cât şi pentru POSDCA (Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative - n.r.) aplicarea unor reguli mult mai severe atât privind eligibilitatea, cât şi orientarea calitativă a cheltuielilor din aceste programe", a declarat Leonard Orban. De altfel, el a spus că este deja în curs un proces de reanalizare a modului de funcţionare a fondurilor structurale. "Suntem în proces de reanalizare a modului în care funcţionează FSE, şi nu doar pentru criterii de eligibilitate, astfel încât anumite flexibilităţi - înţelegeţi termenul în sens negativ - care au existat până în prezent să nu mai existe", a spus Orban. El a spus că există priorităţi clare la nivel naţional şi a făcut apel pentru finanţarea proiectelor care sunt prioritare. "Haideţi să finanţăm acele proiecte care răspund priorităţilor, să renunţăm la finanţarea de proiecte doar pentru a cheltui banii. Am văzut proiecte extraordinare în curs de desfăşurare. Din păcate, sunt puţine. Hai să le facem majoritare", a spus Orban. Leonard Orban a mai spus că "această înăsprire a regulilor este o pregătire a ceea ce se va întâmpla din 2014-2020". "Am văzut ideea că POSDRU este unul din cele mai prietenoase pentru cheltuire. E fals. Există obiective clare, inclusiv calitative, care sunt judecate la finalizarea proiectelor", a spus ministrul. Leonard Orban a adăugat că, dacă autorităţile române nu iau măsurile din timp, dacă nu pregătesc inclusiv cadrul instituţional, vor avea "în 2017-2018 aceleaşi probleme şi dileme fără răspunsuri". Ministerul Afacerilor Europene a primit, la începutul săptămânii trecute, scrisoarea oficială a Comisiei Europene prin care este anunţată întreruperea termenului de plată pentru cererile aferente Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Ştire preluată de la: Mediafax |
Despre noi > STIRI >