Despre noi‎ > ‎STIRI‎ > ‎

Oportunităţi de investiţii în agricultură, fonduri UE de 456 milioane de euro

postat 14 iul. 2015, 23:08 de Raluca Oanta

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunţat lansarea a trei noi submăsuri din PNDR 2014-2020, fiind ţintite investiţiile în activităţile nonagricole din mediul rural, precum şi în modernizarea sistemelor de irigaţii.

Cele trei submăsuri, respectiv submăsura 6.4 “Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole”, 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole”, 4.3 „Sprijin pentru investiții în infrastructură legate de dezvoltarea, modernizarea și adaptarea sectoarelor agricol și forestier”  beneficiază de o alocare totală de 456 milioane de euro, pentru sesiunea din 2015.

Sub-Măsura 6.4 Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole dispune de o alocare financiară totală PNDR 2014-2020 de 152.573.159 de euro iar pentru sesiunea din 2015 (15 iulie – 30 octombrie) de 57.214.935 de euro.

Sprijinul va fi acordat pe principiul rambursarii costurilor eligibile suportate și plătite efectiv și nu va depăși 200.000 de euro/beneficiar. Intensitatea sprijinului public nerambursabil este de 70% și se poate majora până la 90% pentru solicitanții care desfășoară activități de producție, servicii medicale, sanitar-veterinare și agroturism și pentru fermierii care își diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unor activități non-agricole.

Această sub-măsură vizează        stimularea mediul de afaceri din mediul rural, contribuind astfel la creşterea numărului de activităţi neagricole desfăşurate în zonele rurale.

Sub-Măsura 6.2 Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale dispune de o alocare financiară totală de 117.772.552 de euro iar alocarea financiara a sesiunii din 2015  (15 iulie – 30 octombrie) este de 44.164.707 de euro.

Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară, respectiv 50.000 de euro/proiect, cu posibilitatea majorării sprijinului la valoarea de 70.000 de euro/proiect (în cazul activităților de producție, servicii medicale, sanitar-veterinare și de agroturism), pentru finanțarea de noi activități neagricole în mediul rural pe baza unui plan de afaceri.

Sub-măsura 4.3 „Sprijin pentru investiții în infrastructură legate de dezvoltarea, modernizarea și adaptarea sectoarelor agricol și forestier” - Componenta irigații, aceasta dispune de o alocare financiară totală de 435.294.118 de euro (FEADR + Buget Național), respectiv de o alocare financiară aferentă sesiunii 2015 de 218.000.000 de euro (FEADR + Buget Național).

Sub-măsura poate fi accesată de organizații/federații ale utilizatorilor de apă înființate în conformitate cu legislația în vigoare, constituite din proprietari/utilizatori de terenuri agricole.

Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile, și nu va depăși 1.000.000 de euro/proiect pentru sistemele de irigații aferente stațiilor de punere sub presiune, respectiv 1.500.000 de euro/proiect pentru amenajarea sistemelor de irigații aferente stațiilor de pompare și repompare.

 

 

Comments