Despre noi‎ > ‎STIRI‎ > ‎

Închiderea sesiunii pentru Măsura 112

postat 28 iul. 2011, 03:41 de Raluca Oanta

Sesiunea de primire a proiectelor de finanţare pentru Măsura 112 ”Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013 se închide vineri, 29 iulie 2011, la ora 12:00.

Cererile de finanţare pentru Măsura 112 mai pot fi depuse astăzi, până la ora 14:00 şi mâine, până la ora 12:00 la sediile Oficiilor Judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

Sesiunea de primire a proiectelor a fost deschisă în perioada 1 – 29 iulie 2011.

După încheierea sesiunii, sistemul de eliberare a bonurilor de ordine pentru cererile de finanţare se blochează automat, astfel încât după ora 12:00, acestea nu mai pot fi introduse în sistem.

Până la începutul acestei săptămâni au fost depuse 1.166 de proiecte în vederea obţinerii finanţării nerambursabile prin fondurile alocate Măsurii 112. Valoarea totală a acestor proiecte se ridică la aproximativ 25 de milioane de euro.       

Următoarea sesiune de primire a proiectelor este programată pentru perioada 1 – 30 noiembrie 2011.

Sursa: APDRP

Comments