Despre noi‎ > ‎STIRI‎ > ‎

Guvernul alocă 600 milioane euro pentru proiecte europene, până la reluarea plăţilor de către CE

postat 4 aug. 2011, 04:30 de Raluca Oanta

Guvernul a decis sa aloce aproape 600 de milioane de euro sub forma de împrumut de la trezorerie pentru continuarea proiectelor europene, până la reluarea plăţilor de către Comisia Europeană, a anunţat premierul Emil Boc după sedinţa extraordinară a Executivului de joi. Potrivit premierului, a fost decisă alocarea acestei sume în contextul suspendării temporare a solicitărilor de rambursare adresate Comisiei.

Banii provin din privatizări, susţine ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

Întrebat care sunt privatizările la care se referă, Ialomiţianu a refuzat să răspundă. Cert este ca în ultimii ani, nu a mai fost realizată nicio privatizare notabilă.

”Banii provin dintr-un cont deschis la Trezorerie alimentat din privatizările efectuate de-a lungul timpului”, a precizat Ialomiţianu. Potrivit acestuia nu este vorba de banii din privatizarea BCR care au fost cheltuiţi în 2008 de Guvernul Tăriceanu pe plata salariilor şi pensiilor.

Cea mai mare parte din bani, circa 980 de milioane de lei, va ajunge la Ministerul Dezvoltării.

Ministerul Muncii va primi 405 milioane de lei, Ministerul Transporturilor 280 de milioane de lei, Ministerul Mediului 330 de milioane de lei, Ministerul Economiei 246 de milioane de lei, Ministerul Administraţiei şi Internelor 45 de milioane de lei, iar Secretariatul General al Guvernului 19 milioane de lei.

Guvernul a mai decis suplimentarea cu 50 de posturi la Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP). Numărul mai mare de angajaţi este necesar deoarece autoritatea a primit noi atribuţii. Aceasta va avea drept de verificare prealabilă a anunţului de participare la licitaţie, chiar înainte de începerea procedurii de atribuire.

Cristina Trăilă, presedintele ANRMAP, a precizat că noii angajaţi vor fi aduşi de la diverse ministere prin transfer. Trăila a precizat că până acum ANRMAP nu putea verifica documentaţia inclusa în anunţurile de participare.

Până în acest moment, rambursările efective de la Comisia Europeană se ridică la 658 milioane euro, a declarat preşedintele Autoritătii de Coordonare a Instrumentelor Structurale, Cătălin Vătafu.

Acesta a precizat ca plătile interne se ridică la 2,7 miliarde euro, "banii care au intrat în economia românească".

Ştire preluată de la: Hotnews

Comments