Despre noi‎ > ‎STIRI‎ > ‎

Fonduri UE de 32 de milioane de euro pentru ocuparea tinerilor, de 20 de ori mai mult faţă de alocarea iniţială

postat 10 feb. 2015, 05:32 de Raluca Oanta

România ar putea să beneficieze, pentru prefinanțarea proiectelor din cadrul Inițiativei de ocupare a tinerilor (YEI), de un buget substanţial de aproape 32 de milioane de euro, fonduri UE, de 20 de ori mai mare faţă de alocarea iniţială, imediat după aprobarea Programului Operațional Capital Uman (POCU).

Comisia Europeană (CE) a propus ca o treime din totalul alocat YEI (3,2 miliarde), adică 1 miliard de euro, să fie pus la dispoziția statelor membre încă din acest an. Potrivit Reprezentanţei CE în România, prefinanțarea primită de România ar putea ajunge la 31,8 milioane de euro, de 20 de ori mai mare față de nivelul inițial prevăzut de 1,6 mil.

Propunerea Comisiei trebuie să fie adoptată de Parlamentul European și de Consiliul de Miniștri al UE.

Această finanțare este destinată unor proiecte care încurajează ocuparea tinerilor, precum:

·         organizarea de stagii și ucenicii de înaltă calitate;

·         oportunități de primă angajare (cu o durată de cel puțin 6 luni);

·         sprijin pentru demararea afacerilor pentru tinerii antreprenori;

·         educație și formare profesională de calitate.

Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor are în vedere finanțarea unor activități de sprijinire directă a tinerilor care nu sunt încadrați profesional, precum și a celor care nu urmează niciun program educațional sau de formare.

Ştire preluată de la: EuroPunkt

 

 

Comments