Despre noi‎ > ‎STIRI‎ > ‎

Competitivitate 2014-2020: Finanțări UE de 624 milioane de euro în prima parte a anului 2016

postat 6 ian. 2016, 02:18 de Raluca Oanta

Suma estimată de autorități că va fi lansată în primul trimestru din 2016 pentru proiecte derulate prin Programul Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020 este de peste 624 milioane de euro, însă accesul beneficiarilor privați la aceste finanțări este destul de limitat.

Potrivit calendarelor publicate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE), dacă pentru Axa 1 CDI în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor sunt programate lansări și în al doilea trimestru al anului, pentru Axa 2 Tehnologia Informației și Comunicației (TIC) pentru o economie digitală competitivă toate lansările vor fi făcute doar în primele trei luni din an.

Deși suma estimată pentru primul trimestru din an este substanțială, cel puțin în cazul proiectelor de cercetare dezvoltare finanțarea destinată beneficiarilor privați este destul de redusă, prioritare fiind proiectele depuse de institutele de cercetare sau de universități.

Pe de altă parte, alocările pentru sectorul TIC, unde sunt eligibili și beneficiarii privați, sunt insuficiente. De exemplu, pentru Acţiune 2.2.2 – Sprijinirea utilizării TIC pentru dezvoltarea afacerilor, în special a cadrului de derulare a comerţului electronic există o alocare de 4 milioane de euro, în contextul în care valoarea unui proiect poate ajunge și până la 18 milioane de lei.

Axa 1 CDI în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor; sumă lansată în primul trimestru: 142,4 milioane de euro

Din această sumă, pentru proiectele destinate clusterelor de inovare s-a alocat 30 de milioane de euro, valoarea unui proiect fiind de cel mult 30 de milioane de lei.

Proiectele pentru dezvoltarea unor reţele de centre CD coordonate la nivel naţional şi racordate la reţele europene şi internaţionale de profil (GRID, RoEduNet)  beneficiază de 15 milioane de euro, iar proiectele tehnologice de finanțări de 52,4 milioane de euro.

Nu în ultimul rând, pentru parteneriate pentru transfer de cunoştinţe este alocată suma 60 milioane de euro, valoarea unui proiect fiind de cel mult 13.500.000 de lei.

Calendarul este disponibil pe site-ul MFE.

http://www.fonduriue.ro/images/files/programe/COMPETITIVITATE/POC/17.12/POC.Axa1.Program.lansari.competitii.pdf

 Axa Prioritară 2 - Tehnologia Informației și Comunicației (TIC) pentru o economie digitală competitivă; suma lansată în primul trimestru 481,9 milioane de euro

Acţiune 2.1.1 - Îmbunătăţirea infrastructurii în bandă largă şi a accesului la internet, suma alocată 100 milioane de euro, valoarea unui proiect de cel mult 450 milioane de lei.

Acţiune 2.2.2 – Sprijinirea utilizării TIC pentru dezvoltarea afacerilor, în special a cadrului de derulare a comerţului electronic- alocare de 4 milioane de euro, în contextul în care valoarea unui proiect poate ajunge și până la 18 milioane de lei.

Acţiune 2.3.1 – Consolidarea şi asigurarea interoperabilităţii sistemelor informatice dedicate serviciilor de e-guvernare tip 2.0 centrate pe evenimente din viaţa cetăţenilor şi întreprinderilor, dezvoltarea cloud computing guvernamental şi a comunicării media sociale, a Open Data şi Big Data- suma lansata 182.914.894 euro.

Acţiune 2.3.2 - Asigurarea securităţii cibernetice a sistemelor TIC şi a reţelelor informatice: suma 30 milioane de euro.

Acţiune 2.3.3 - Îmbunătăţirea conţinutului digital şi a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educaţie, e-incluziune, e-sănătate şi e-cultură: suma 165 milioane de euro.

Calendarul este disponibil pe site-ul MFE.

Comments