Despre noi‎ > ‎STIRI‎ > ‎

Comisia pune la dispoziție 267 de milioane EUR pentru noi proiecte în domeniul mediului

postat 2 mar. 2011, 13:42 de Marian Stoian
Comisia Europeană și-a lansat cererea anuală de propuneri de proiecte care urmează să fie finanțate în cadrul programului LIFE+, Fondul European pentru Mediu. Se primesc propuneri care se încadrează într-una dintre cele trei componente ale programului: natură și biodiversitate, politică și guvernanță în materie de mediu, informare și comunicare. În total, sunt disponibile fonduri în valoare de 267 de milioane de euro, sub formă de cofinanțare pentru acorduri de grant. Data limită de depunere a propunerilor este 15 iulie 2011.

Programul LIFE+ are trei componente:

* Proiectele LIFE+ Natură și biodiversitate vizează ameliorarea stării de conservare a unor specii și habitate pe cale de dispariție, contribuind la implementarea Directivelor „Păsări” și „Habitate” ale UE și a rețelei Natura 2000, precum și la realizarea obiectivului UE de stopare a pierderii biodiversității. Rata maximă de cofinanțare poate ajunge până la 75% pentru speciile și habitatele prioritare, însă, în mod normal, este de 50%.

* Componenta LIFE+ Politică și guvernanță în materie de mediu promovează proiecte inovatoare sau proiecte-pilot care contribuie la dezvoltarea de strategii, tehnologii, metode și instrumente în numeroase domenii, inclusiv cele ale aerului, apei, deșeurilor, climei, solului și agriculturii. Această componentă a programului LIFE+ promovează, de asemenea, proiecte care vizează ameliorarea implementării legislației UE în materie de mediu, crearea bazei de cunoștințe a politicilor de mediu și dezvoltarea surselor de informații în domeniu prin activități de monitorizare (inclusiv monitorizarea pădurilor). Proiectele pot beneficia de cofinanțare în proporție de maximum 50%.

* Proiectele LIFE+ Informare și comunicare  vizează campaniile de comunicare şi sensibilizare cu privire la aspecte legate de mediu, protecția naturii și de conservarea biodiversității, precum și la prevenirea incendiilor forestiere (campanii de sensibilizare, formare specifică).


Comments