Despre noi‎ > ‎STIRI‎ > ‎

AFIR simplifică procedurile de plată pentru eficientizarea implementării proiectelor

postat 7 nov. 2014, 04:21 de Raluca Oanta

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a adaptat procedurile de lucru astfel încât să permită beneficiarilor PNDR asigurarea fluxului financiar necesar implementării proiectelor de investiţii contractate, inclusiv prin eficientizarea mecanismului de decontare a cererilor de plată.

O primă modificare priveşte simplificarea mecanismului de acordare a avansului, în sensul acordării acestuia încă de la prima achiziţie avizată de AFIR. Astfel, beneficiarul privat poate primi în avans un procent maxim de 40% din valoarea eligibilă a cofinanţării nerambursabile. Avansul poate fi primit numai după ce AFIR va acorda avizul favorabil pentru un dosar de achiziții.

Pentru beneficiarii publici, în cazul în care vor primi avizarea unei singure achiziții din partea AFIR, aceştia pot solicita şi primi în avans o sumă reprezentând maximum 40% din valoarea eligibilă a cofinanțării nerambursabile conform bugetului indicativ. Avansul de maxim 50% din valoarea eligibilă a cofinanțării nerambursabile va fi acordat doar în cazul avizării favorabile a tuturor achizițiilor.

O altă măsură adoptată pentru beneficiarii privaţi este cea privind devansarea decontării plăților aferente cheltuielilor eligibile, cu respectarea însă a intensității contribuției proprii. Astfel, AFIR va putea efectua plata sumelor reprezentând cheltuielile eligibile aferente contribuţiei publice ale proiectelor numai în baza documentelor justificative de tip factură.

Practic, se poate deconta contravaloarea lucrărilor, serviciilor sau bunurilor achiziționate, numai în baza facturilor prezentate la dosarul cererii de plată, dovada efectuării plății de către beneficiarii privaţi urmând a se face într-un termen prestabilit. Aşadar, din valoarea unei facturi pentru plata unei cheltuieli eligibile, beneficiarul privat poate achita doar contribuţia proprie (cofinanţarea privată), AFIR decontându-i ulterior suma corespunzând procentului nerambursabil din cheltuială.

O altă modificarea priveşte modalitatea de decontarea a TVA-ului pentru beneficiarii publici. Aceştia pot solicita decontarea contravalorii TVA fără a avea atașate documentele de plată şi extrasele de cont care să justifice plata TVA-ului încă de la prima cerere de plată şi nu doar la ultima cerere de plată. Acest principiu se aplică indiferent de numărul tranșelor de plată.

Sursa: AFIR

Comments